Sarbatoarea ‘’Inaltarii Sfintei Cruci a Domnului’’ este una dintre cele mai importante sarbatori crestine. Este atat de mare, incat duminica dinaintea acesteia si duminica de dupa ea, Sfanta noastra Biserica le dedica pregatirii si intaririi crestinilor in cugetarea la Sfanta Cruce a Mantuitorului nostru.

In aceasta zi, sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:
– Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Domnul Iisus Hristos si
– Inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335 (…)

Odată ajunși la Sfintele Locuri, cea mai arzătoare dorință a credincioșilor este să meargă alături de Hristos Mântuitorul pe „Drumul Crucii”. (…) De-a lungul multor ani, spune parintele Cristian, am străbătut de nenumărate ori acest drum, singur sau însoțind grupurile de pelerini. De fiecare dată mă cuprinde o nesfârșită pace sufletească, o liniște în afara oricaror alte preocupări, aici simt prezența Mântuitorului și Îi aud vocea blândă chemându-ne: „Ia-ți crucea ta și urmează Mie!”

(…) Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului. Sarbatoarea Inaltarii Crucii Domnului este foarte veche. Se stie ca se praznuia deja in secolul al V-lea, si ca a fost fixata cu ocazia unui mare eveniment – aflarea Crucii Domnului.

(…) Învăţătura despre calea cea strâmtă pe care o găsim în Sfânta Scriptură este reluată de către Sfinţii Părinţi care o expun cu putere, clar şi profund, într-un chip convingător şi adânc; este o hrană care la masa cuvintelor duhovniceşti joacă un rol important. “Dacă tu vrei, zice Sf. Marcu Ascetul, să dai câteva cuvinte de învăţătură celui ce doreşte să înveţe, învaţă-l rugăciunea, credinţa adevărată şi răbdarea în suferinţe. Prin aceste trei aspecte parţiale ale binelui, se poate dobândi binele întreg“. Învăţătura despre răbdarea în suferinţe a fost întotdeauna una dintre tradiţiile morale ale creştinismului. (…)

Pe cei luaţi prin surprindere, nepregătiţi şi dezarmaţi, ispitele îi buimăcesc şi adesea, îi doboară. A-ţi duce crucea, a suporta cu răbdare suferinţele, înseamnă a te lepăda de tine; fără această lepădare de tine nu-i cu putinţă. Iţi porţi crucea în măsura în care te lepezi de tine. Lepădarea de tine este întemeiată pe credinţa în Hristos: El este cel ce a formulat această lege duhovnicească (Mt 16,24). Cu cat suntem mai putin traitori ai Crucii, cu atat mai mult ajungem consumatori de indoieli, amagiri, banuieli. Fara a trai Crucea lui Hristos, ne indoim si-i indoim pe altii, amagim si ne lasam amagiti, banuim si ne lasam banuiti. Sa tinem minte, ne scapă Crucea: „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei”. (…)

‘’La Mirungere, cel botezat este însemnat cu semnul Sfintei Cruci, spunându-se: „Pecetea darului Sfântului Duh”. (…) Mirungerea este îmbrăcarea cu veşmântul de lumină necreată al harului Sfântului Duh… temeiul biblic fundamental pentru succesiunea imediată a Mirungerii (vărsării Duhului Sfânt) după Botez este următorul: „Iar în clipa când Iisus ieşea din apă, Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu venind din cer şi pogorându-Se peste Dânsul. Şi glas din cer s-a auzit: ‘’Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit” ‘’.

Atât de mult a iubit Hristos lumea, încât, „în noaptea în care a fost vândut, Însuşi pe Sine S-a dat pentru viaţa lumii: ‘’Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu”.

(…) Înainte de a doua venire a lui Hristos, se va arăta pe cer, semnul Fiului Omului (Mt 24, 30). (…)

Crucea este steagul creştinilor; proorocul Isaia spune la capitolul 11, versetul 12: ‘’El va ridica steag pentru neamuri’’ şi, având un trecut atât de glorios, care aduce slavă lui Dumnezeu, ar fi o nebunie să ne ruşinăm a face cruce. Ea este lauda lui Hristos, aşa cum spune şi Apostolul: ‘’iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în crucea lui Hristos’’. De la începuturi, pentru patriarhi, profeţi, apostoli şi mucenici, semnul alegerii era călătoria pe calea cea strâmtă, cu scârbe şi suferinţe; prin acestea ei aveau dovada că sunt plăcuţi lui Dumnezeu.

“Fiule, zice Scriptura, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu tau, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită, încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării” (Sir. 2, 1-2). Şi într-alt loc: “Tot ce ţi se va întâmpla primeşte cu plăcere” (Sir. 2, 4), ştiind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. Este motivul pentru care sufletul ce doreşte să-i placă lui Dumnezeu mai întâi de toate să se întrarmeze cu răbdarea şi cu nădejdea.
Una dintre vicleniile diavolului constă, la ora încercărilor, în a ne împinge în tristeţe pentru a ne deturna nădejdea pe care ne-am pus-o în Dumnezeu. În acelaşi timp, Dumnezeu nu îngăduie niciodată ispitelor să-i necăjească în aşa măsură, pe cei ce şi-au pus nădejdea în El, încât să-i ducă la disperare. “Credincios este Dumnezeu, zice Apostolul, el nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci o dată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda” (l Cor. 10, 13). Diavolul nu chinuieşte sufletul atât cât ar vrea el, ci doar atât cât îi îngăduie Dumnezeu. (…) cu cât mai mult înţelepciunea lui Dumnezeu va şti ce sarcină trebuie pusă asupra fiecărui suflet, pentru ca, încercat prin ispite să devină apt pentru împărăţia cerurilor.

(…) Creştinul lovit de încercări trebuie să progreseze prin răbdare. Aceasta-i calea unui creştin adevărat. Precum soarele proiectează umbre, la fel şi Duhul Sfânt, prezent fiind, face să apară persecuţii şi lupte. Iată-i pe proorocii în care a strălucit Duhul Sfânt: la câte persecuţii n-au fost supuşi de neamul lor!
Iată-L pe Domnul Hristos, care este Calea, Adevărul şi Viaţa (In 14,6); El a suportat persecuţii, nu numai de la neamurile străine, ci şi de la propriul Său popor, de la Israel!

(…) Fără cruce nimeni nu s-a mântuit şi nu se va mântui. Domnul a intrat întru slavă după ce a pătimit pe Cruce: şi toţi câţi urmează Lui, intră în împreună-proslăvirea cu El (…).
Doriţi să intraţi întru această slavă? Suiţi-vă mai întâi pe Cruce, şi de-abia de pe Cruce veţi merge la cer.
Amin! ‘’

De Ioan Monahul (sursa: https://www.facebook.com/groups/504585613023057 ; www.doxologia.ro)