Duminica a 28-a dupa Rusalii – a Sf. Stramosi dupa trup ai Domnului. Predica parintelui Cristian

Parintele Cristian si parintele Catalin Constantin

‘’ Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.’’ (Ev. Luca 14, 16-24)

‘’Iubiti credinciosi, duminica de astazi este o duminica pregatitoare pentru duminica Nasterii Mantuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos. Ne apropiem de marea sarbatoarea a Nasterii Domnului, aceea prin care Dumnezeu vine la noi, in lume, sa ne mantuiasca! (…) Aceasta este o duminica pregatitoare, pentru ca Mantuitorul ne cheama la cina Imparatului, la masa Imparatului care este Dumnezeu. (…)

Pericopa evanghelica de astazi ne indeamna sa participam la cina Imparatului! (…) Cina pe care o pregateste Dumnezeu este Taina Impartasaniei si suntem cu totii chemati la aceasta Sfanta Taina a Impartasaniei … si suntem chemati sa ne bucuram de ceea ce a pregatit Dumnezeu pentru noi. Lumea aceasta este pregatita pentru noi, iubiti credinciosi, pentru bucuria noastra! (…)

Cei care sunt in nevoi raspund mai repede chemarii lui Dumnezeu; pentru ca suferinta te face mai apt, iubiti credinciosi, sa-l cauti pe Dumnezeu. Cand esti plin de bogatie si toate celelalte, apar mandria, egoismul, ingamfarea si toate celelalte lucruri care ne indeparteaza de Dumnezeu. Atunci cand suntem in nevoi, chemam pe Dumnezeu in ajutorul nostru. (…)

‘’Imparatia Cerurilor se ia cu sila’’ adica, se ia cu staruinta, cu participare, cu determinare. (…)

Hristos vine in lume sa se jertfeasca din dragoste pentru noi oamenii, iubiti credinciosi! (…) Nasterea Lui este o nastere profunda! Caci ne naste pe noi pentru Imparatia Cerurilor, iubiti credinciosi! Prin nasterea lui Hristos, prin patimile, rastignirea, invierea si inaltarea la Cer, noi ajungem impreuna cu Dumnezeu in Imparatia Cerurilor. Ajungem sa traim impreuna cu Dumnezeu, vesnic! (…)

Noi trebuie sa raspundem iubirii lui Dumnezeu. Aceasta este chemarea pe care Dumnezeu ne-o face! (…)

Viata noastra nu este numai ce traim noi in lumea aceasta ci, este pregatirea pentru vesnicie! (…) Suntem chemati la Taina Euharistica pentru care trebuie sa ne pregatim. Ne pregatim prin Taina Spovedaniei, prin curatirea sufletului, ca sa primim pe Hristos in sufletele noastre. Ne pregatim ca Hristos sa se nasca in Betleemul sufletelor noastre! Hristos a venit sa ne nasca in fiecare dintre noi! (…)

Trebuie sa redescoperim, iubiti credinciosi, iubirea lui Dumnezeu,  a Sfintelor Taine; ne apropiem cu cutremurare de cina pe care Dumnezeu ne-o ofera, in Sfanta Biserica. In fiecare Sfanta Liturghie se savarseste aceasta Sfanta Cina, iubiti credinciosi! Si noi suntem invitati; chemati: ‘’cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!’’ (…) Bucuria este cand la aceasta chemare raspund credinciosii, impartasindu-se cu Sfantul trup si sange al Mantuitorului Hristos! Bucuria Craciunului este intalnirea cu Hristos! (…)

Aceasta este chemarea pe care ne-o face Dumnezeu: sa ne inaltam catre credinta! Sa nu ramanem la lucrurile lumii acesteia: ogor, vite si alte preocupari de prin gospodariile si apartamentele noastre…la iubirea limitata numai la relatia aceasta dintre barbat si femeie. Trebuie sa depasim, sa ajungem la iubirea desavarsita de Dumnezeu, iubiti credinciosi! (…)

Sa raspundem chemarii lui Dumnezeu si sa ne pregatim! (…) Cina reprezinta comuniunea noastra, este o masa a comuniunii! Asa cum venim la Sfanta Biserica, asa trebuie sa ne adunam permanent, in jurul Tainei Euharistice,  sa participam cu credinta, sa o descoperim cu bucurie, iar aceasta bucurie sa o impartasim cu ceilalti.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu si sa ne invredniceasca de darul acesta, pe care ni l-a facut,  de a fi partasi Cinei cele de Taina a Mantuitorului Hristos,  a iubirii desavarsite si a mantuirii pe care o aduce Hristos sufletelor noastre acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin!

Parintele Cristian

(8) Parohia Varastii de Sus Dascalu – YouTube

Send this to a friend