‘’Apărătorule al dreptei credințe și lauda monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un alt Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și Mănăstirea Neamțului rai pământesc ai făcut-o. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.’’ (Tropar, Glasul 4)
Unul dintre cei mai mari sfinti nevoitori in pamantul moldovenesc, este si Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt. De origine ucrainiana, mare lucrator al rugaciunii celei de taina, a inimii, Sfantul Cuvios Paisie a pastorit in ultimii 15 ani ai vietii sale, Manastirile Neamt si Secu, adunand o obste mai mare de 1000 de calugari (romani, greci, sarbi, rusi, bulgari, polonezi si de alte neamuri).
Spun izvoarele istorice ca in vremea pastoririi lui, domnitori din tara si din tarile invecinate, mireni si monahi veneau de pretutindeni, sa-i ceara sfatul, sa se vindece si sa-l vada. Si in zilele noastre, la Sfintele lui Moaste care se afla in Sfanta Manastire a Neamtului, multi oameni se indreapta cu nadejde si credinta ca vor fi ajutati si iertati.
Slava Domnului pentru acest mare dar si binecuvantare pe care a dat-o pamantului moldovenesc si noua tuturor, in vecii vecilor. Amin!
In cele ce urmeaza, va rog sa regasiti spicuiri din minunatul text al dlui Ioan Monahul, despre Sfantul Preacuvios Parintele Paisie de la Neamt:
‘’An de an pe 15 noiembrie avem ziua Inceputului Postului Nașterii Domnului, care coincide cu prăznuirea unui om pentru care postul, smerenia, rugăciunea, curătenia sufleteasca și dragostea pentru Hristos au fost reperele vieții sale: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamt.
(…) ,,Nevoinţa cumpătată nu are preţ. Căci unii dintre nevoitori întrebuinţau hrana cu măsură şi aveau măsură în toate – în nevoinţe, în necesităţile trupeşti, în obiectele de cult şi orice lucru îl foloseau la timpul său şi după un anumit statut cumpătat. De aceea Sfinţii Părinţi nu recomandă să începi un post peste puteri, ca să nu ajungi la slăbiciune. Postul moderat şi cumpătat este baza şi capul tuturor virtuţilor. Cum lupţi cu leul şi cu groaznicul şarpe, aşa trebuie să lupţi cu duşmanul în neputinţa trupească şi sărăcia sufletească. Dacă cineva vrea să aibă mintea trează de la gânduri murdare, trebuie să-şi cureţe trupul prin post. Este cu neputinţă să fii preot fără a ţine post. Postul este necesar ca şi aerul. Postul, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui” (din: Sfântul Paisie de la Neamt – Velicicovski -)
(…)
În anul 1750 este tuns, aici, în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah și întemeiază o obște monahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși.
‘’S-au minunat părinții din mănăstirile Dălhăuți și Poiana Mărului, văzând râvna ta pentru rugăciune și ascultare, smerenia cea adâncă a inimii tale și lacrimile care curgeau din ochii tăi’’.(codac) ‘’Din copilărie ai urmat lui Hristos, având Tată pe Dumnezeu, maică Biserica, acoperământ pe Preasfânta Fecioară, frați pe sfinți și pe îngeri, și povățuitori pe Cuvioșii Athosului și pe duhovnicii din mănăstirile Moldovei’’.(icos)
Din motive binecuvântate, în vara aceluiași an, se reîntoarce în Moldova împreună cu toți ucenicii săi și se stabilește la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoiește doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obște mare de 350 de călugări și traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinților Părinți, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română și slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecție majoră de traduceri românești filocalice (626 pagini), adunate de monahul Rafail.
(…)
Urmând întru toate lui Hristos și sfinților Lui, ai iubit cel mai mult rugăciunea și învățăturile dumnezeieștilor Părinți. ‘’De aceea, fericite, ai întemeiat în Moldova trei cetăți duhovnicești ale neîncetatei rugăciuni: Dragomirna, Secu și Mănăstirea Neamțului, făcând din această țară al doilea Athos ortodox’’(codac). ‘’Ne minunăm, Sfinte Părinte Paisie, de darurile ce le-ai primit de la Hristos, de smerenia și blândețea inimii tale și de grija pe care o aveai pentru poporul ortodox prigonit de cei de altă lege.’’(icos)
Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț – Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.
(…)
O atenție deosebită a acordat Cuviosul Paisie de la Neamț traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, șirul traducerilor de la Dragomirna și Secu. Unii călugări moldoveni, munteni și ardeleni, fiind buni eleniști, traduceau scrierile Sfinților Părinți din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamț o adevărată academie patristică și duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte țări ortodoxe din acea vreme.
(…)
Se spune despre obştea Cuviosului Paisie de la schitul Sfântul Ilie că petrecea în mare lipsă materială, dar în desăvârşită armonie şi râvnă duhovnicească. Pe lângă participarea zilnică la slujbele bisericeşti, frăţimea se îndeletnicea şi cu lucrul mâinilor în deplină dragoste, smerenie şi tăcere. Stareţul Paisie iubea tare mult citirea cărţilor Sfinţilor Părinţi. Iată ce răspundea el stareţului Atanasie care îl învinuia de oarecare lucruri: “Să nu zici, părinte Atanasie, că ajunge una sau două cărţi pentru mântuirea sufletului. Doar nici albina nu adună miere dintr-o floare, ci din multe. Aşa este şi cel ce citeşte cărţile Sfinţilor Părinţi. Una îl învaţă dreapta credinţă; alta îi vorbeşte de tăcere şi rugăciune; alta îi spune de ascultare, de smerenie şi răbdare, iar alta îl îndeamnă către iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Aşadar din multe cărţi patristice învaţă omul să trăiască după Evanghelie”. Despre dragostea cea duhovnicească iarăşi învăţa pe ucenici, Cuviosul Paisie: “Petrecerea în viaţa de obşte a fraţilor adunaţi în numele lui Hristos, fără deosebire de neam, îi uneşte aşa de mult prin dragoste, încât toţi devin un singur trup, având un singur cap – pe Hristos -, un singur suflet, o singură voie şi un singur scop, păzirea poruncilor lui Dumnezeu, îndemnându-se unul pe altul la lupta cea bună, supunându-se unul altuia, purtând sarcinile unul altuia“.
(…)
Cuviosul Paisie zicea: “Dumnezeiasca ascultare, fiind rădăcina şi temelia vieţii călugăreşti, este strâns legată de viaţa de obşte, cum este legat sufletul de trup. Că una fără alta nu poate exista. În obştea noastră, spunea Cuviosul Paisie, nimeni nu are nimic al său personal, că toţi sunt încredinţaţi că lăcomia este calea lui Iuda vânzătorul. Cel ce vine în mânăstire este dator ca toată averea sa, până la cel mai mic lucru, s-o pună până la moarte, cu trupul şi cu sufletul său”.
Altădată învăţa pe ucenici, zicând: “Cu adevărat, nu toţi în obştea noastră au ajuns deopotrivă măsura vârstei duhovniceşti. Cei mai mulţi şi-au lepădat cu totul voia şi cugetul lor, supunându-le în toate fraţilor şi răbdând cu mare bucurie ocările şi ispitele. Ei necontenit sunt stăpâniţi de mustrarea de sine şi se socotesc mai nevrednici decât toţi.
Alţii, nu puţini, cad şi iarăşi se scoală; greşesc şi din nou se pocăiesc; cu greu rabdă mustrările şi ispitele, dar nu rămân de cei dintâi, ci se roagă cu căldură lui Dumnezeu să le trimită ajutor. Sânt puţini însă şi de aceia care nu pot deloc să rabde ispitele şi mustrările. Aceştia au nevoie să fie hrăniţi cu laptele milei, al iubirii de oameni şi al îngăduinţei, până vor ajunge la cuvenita vârstă duhovnicească”
‘’Cum vom tăcea, Sfinte Părinte Paisie, și să nu vestim faptele tale, și a lăuda nevoințele cele de taină? Căci, adăugând osteneli peste osteneli, stropindu-le cu multe lacrimi și adunând în jurul tău mulțime de călugări, ai făcut din Mănăstirile Neamț și Secu cer pământesc și rai duhovnicesc’’ (codac). ‘’Lăudăm, Cuvioase Părinte, viața ta și cinstim mulțimile călugărilor adunați în jurul tău, care neîncetat slăveau pe Dumnezeu cu cântări duhovnicești și cu glasuri îngerești; căci toți te iubeau, toți îți urmau și cu bucurie râvneau după Hristos’’ (icos).
(…)
Se spunea despre Cuviosul Paisie că permanent era ocupat cu frăţimea şi uşile chiliei lui nu se închideau până la ceasul nouă seara. Unii ieşeau şi alţii intrau. Pe unii îi mângâia, iar cu alţii se bucura…
Când Cuviosul Paisie nu putea să-şi cerceteze fraţii la câmp, fiind departe de mânăstire, le trimitea câte o scrisoare, plină de sfaturi duhovniceşti. Iată cum îi învăţa pe fraţi într-una din aceste scrieri:
“Fiilor, păziţi-vă de zavistie! Unde este zavistie acolo nu este Duhul lui Dumnezeu. Stăpîniţi-vă limba ca să nu grăiască cuvinte deşarte. Cine îşi stăpîneşte limba, îşi păzeşte sufletul de întristare. De la limbă vine viaţa şi moartea. Întru toate să aveţi smerenie, bunătate şi dragoste. Întăriţi-vă cu temerea de Dumnezeu, cu amintirea morţii şi a veşnicelor munci. Rugăciunea lui Iisus să o repetaţi necontenit. Aduceţi lui Dumnezeu jertfă curată, neprihănită cu bună mireasmă, după creştineasca voastră făgăduinţă. Aduceţi osteneala şi sudorile voastre de sânge ca o ardere de tot. Zăduful şi arşiţa zilei să fie pentru voi ca răbdarea mucenicilor”.
La chilii, Cuviosul Paisie cerea călugărilor să facă trei lucruri: să citească cuvintele Sfinţilor Părinţi, să practice rugăciunea minţii şi, după putere, să facă adesea metanii cu lacrimi. Iar mărturisirea gândurilor către duhovnici o considera marele stareţ temelia vieţii duhovniceşti şi nădejdea mântuirii pentru toţi.
De aceea poruncea fraţilor, mai ales celor începători, să se mărturisească în fiecare seară la duhovnicii lor şi să primească Trupul şi Sîngele Domnului, o dată pe lună; iar bătrînii şi cei bolnavi, mai des, la două – trei săptămîni, iar schimonahii săptămanal.
Spovedania fraților obștii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiți, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau și îndrumau duhovnicește întreaga obște, iar marele stareț supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovnicești, cât și în ascultările de obște, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat și binecuvântare. Cei neascultători primeau canon și mustrare părintească.
Spunea unul dintre ucenicii săi, zicând: “Treizeci de ani am trăit pe lângă dânsul şi nu l-am văzut niciodată întristându-se pentru nevoile materiale. El numai atunci se întrista tare, când vedea călcându-se vreo poruncă dumnezeiască şi mai ales de bunăvoie. Că sufletul său şi-l punea pentru cea mai mică poruncă a Stăpânului”. De multe ori zicea stareţul: “Să piară toate ale noastre, să piară şi trupul nostru, dar să păzim poruncile lui Dumnezeu şi cu dânsele sufletele noastre!”
Altădată iarăşi le zicea Cuviosul Paisie: “După măsura ostenelilor voastre, cu timpul veţi dobândi lacrimi şi plâns cu nădejde, spre mângâierea sufletului. Se va ivi în voi râvna fierbinte de a trăi după poruncile Domnului şi veţi câştiga smerenie şi răbdare, milă şi iubire către toţi, iar mai ales către cei nedreptăţiţi, către bolnavi şi bătrâni”.
Odată unul din fraţi i-a spus: “Părinte, cugetul îmi spune că mă urăşti, deoarece adeseori mă cerţi cu mânie în faţa fraţilor!” Iar Cuviosul Paisie i-a răspuns: “Iubite frate, dacă Sfânta Evanghelie porunceşte să iubim şi pe vrăjmaşii noştri şi să le facem bine, atunci cum pot eu să urăsc pe fiii mei duhovniceşti? Iar dacă vă mustru cu mânie, să vă dea Domnul şi vouă astfel de mânie! Că eu sunt nevoit a sta împotriva firii fiecăruia. Împotriva unora, adică a mă arăta mâniindu-mă, înaintea altora trebuie să plâng ca şi prin una şi prin alta să vă aduc vouă folos”.
Despre creşterea vieţii duhovniceşti din obştea Cuviosului Paisie, scria mai târziu, ucenicul său Platon aceste cuvinte: “Puteai să vezi atunci în Mânăstirea Dragomirna, înflorind viaţa călugărească ca o minune nouă. Că oameni vii fiind, pentru dragostea lui Dumnezeu erau morţi de bunăvoia lor pentru cele pământeşti. Şi cum voi putea vorbi cu înţelegere, decât numai din parte despre tainica lor lucrare? Adică înfrângerea inimii, smerenia adâncă, frica de Dumnezeu, luarea aminte de sine, tăcerea gândurilor şi rugăciunea inimii, pururea săltând cu nespusă şi aprinsă dragoste către Hristos şi către aproapele. Că multora dintr-inşii neincetat le curgeau lacrimile; nu numai în chilie, ci şi în biserică şi în vremea ascultării şi în timpul citirii şi al vorbirii duhovniceşti ca o roadă a Duhului Sfânt. Cu cuviinţă dar, aici se împlineau cuvintele Sfântului Isaac Sirul, care grăieşte: Adunarea celor smeriţi este iubită lui Dumnezeu, precum adunarea serafimilor“.
Către cei ce voiau să deprindă rugăciunea lui Iisus, Cuviosul Paisie spunea: “Dacă cineva ar îndrăzni să facă această rugăciune de capul lui, nu după rânduiala Sfinţilor Părinţi, fără întrebarea şi sfatul celor iscusiţi, fiind încă mândru, pătimaş şi neputincios, trăind fără ascultare şi supunere, ba încă ducând şi viaţă singuratică în pustie, acela cu adevărat, şi eu zic, uşor va cădea în toate cursele diavolului. Căci artă numesc Sfinţii Părinţi această dumnezeiască rugăciune, pentru că precum arta nu o pot învăţa oamenii singuri, fără un dascăl, aşa nu este cu putinţă deprinderea rugăciunii lui Iisus, fără un iscusit povăţuitor”.
Pentru cei ce nu găsesc povăţuitori iscusiţi, zicea Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Paisie:
“Dacă cineva va trăi sub ascultare, dar n-ar găsi în părintele său duhovnicesc un povăţuitor iscusit cu fapta şi experienţa în această lucrare dumnezeiască, căci în timpul de azi este mare lipsă de povăţuitori iscusiţi în rugăciunea lui Iisus, să nu cadă în deznădejde. Ci, continuând să rămână sub ascultare, în locul părintelui său duhovnicesc, să alerge la învăţătura Sfinţilor Părinţi şi de la ei să înveţe această rugăciune. Numai acela nu va simţi iubirea fierbinte pentru deprinderea rugăciunii minţii, care este cuprins de cugete pătimaşe pentru viaţa aceasta şi legat cu legăturile grijii de trup, care îndepărtează pe mulţi de împărăţia lui Dumnezeu. Iar cine voieşte să fie unit prin dragoste cu preadulcele Iisus, lepădând toate frumuseţile şi desfătările lumii, ca şi odihna trupească, nu va mai dori să aibă în viaţa aceasta nimic altceva decât să se îndeletnicească necontenit cu facerea acestei rugăciuni din paradis…”.
Aşa îşi învăţa ucenicii acest vas ales al Duhului Sfânt. Spuneau ucenicii lui că adeseori vedeau pe Cuviosul Paisie stând aproape toată noaptea cu durere de inimă lângă patul celor foarte bolnavi. Împreună suferea şi suspina cu ei, mângâindu-i cu nădejdea vindecării şi a mântuirii, dându-le nu puţină uşurare în amara lor durere.
Iată cum descrie viaţa duhovnicească din Mânăstirea Neamţ un călugăr călător, anume Teofan:
“Sărăcia lor de bunăvoie era desăvârşită. Prin chilii, în afară de icoane, cărţi şi unelte pentru lucru manual, nu mai era nimic. Călugării se distingeau mai ales prin smerenie, iar de mândrie cu totul fugeau, de ură şi de zavistie nu ştiau. Dacă se întâmpla ca cineva să jignească pe altul se grăbea numaidecât să se împace. Cel ce nu voia să ierte pe fratele care i-a greşit era alungat din mânăstire.
Mersul călugărilor era modest. La întâlnire fiecare se silea să facă el înainte închinăciune. În biserică fiecare stătea la locul ce i se hotărâse, iar vorbăria deşartă era cu desăvârşire oprită atât în biserică şi în chilii, cât şi în afară”.
Ucenicul său, Platon, spune următoarele despre Cuviosul Paisie:
“Era în el dragoste înfocată, cu care din tinereţile sale a iubit pe Domnul cu tot sufletul său. Că pe toţi îi iubea, îi încălzea cu dragostea şi râvna sa. Pentru fiecare simţea durere. Iar pe fiii săi duhovniceşti îi îmbrăţişa mai mult decât pe sufletul său. Pe tot omul ce venea la dânsul, pentru milă sufletească sau trupească, nu-l întorcea în deşert. Niciodată nu se întrista asupra cuiva, măcar de l-ar fi supărat cu ceva”.
Iar despre smerenie zicea Cuviosul Paisie: “Smerenia este temelia tuturor virtuţilor evanghelice. Ea este atât de trebuincioasă pentru mântuire, cum este respiraţia pentru viaţa omului. Toţi sfinţii prin diferite căi s-au mântuit, dar fără smerenie nimeni nu s-a mântuit şi nici nu poate să se mântuiască. De aceea, tot cel ce vrea să se mântuiască, trebuie să se socotească din toată inima înaintea lui Dumnezeu, ca cel mai de pe urmă între oameni şi pentru orice păcat să se condamne pe sine, iar nu pe alţii”.
(…)
Cuviosul Paisie Velicikovski, de la Neamt a colindat tot Sf. Munte in secolul XVIII si n-a gasit un povatuitor duhovnicesc cum voia inima lui. A colindat si toata Ucraina si Moldova, l-a cunoscut pe Cuviosul Vasile de la Poiana Marului, barbat sfant, dar totusi n-a fost multumita inima lui. Cuviosul Vasile voia sa-l faca preot inainte de varsta canonica de hirotonie si, de aceea, a fugit de el.
A fugit la Sf. Munte, dar n-a gasit nici acolo un povatuitor duhovnicesc cum voia inima lui si atunci s-a retras singur si a incercat de unul singur, povatuit de cartile duhovnicesti, sa lucreze cele duhovnicesti in singuratate si stim ca, acolo, dupa cativa ani, l-a gasit Staretul Vasile de la Poiana Marului, de care fugise si i-a aratat cat de primejdios este ce face: ca s-a retras mai inainte de vreme in pustie.
(…)
În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropnița bisericii mari, zidită de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.
‘’Cinstitul tău mormânt, din biserica Mănăstirii Neamț, și sfintele tale moaște ne mângâie și ne ajută pe toți cu puterea rugăciunilor tale către Dumnezeu. De aceea, Sfinte Părinte Paisie, roagă-te pentru noi, ca să dobândim iertare de păcate’’ (codac). ‘’Ca un duhovnic iscusit ai venit la noi și ca un înger în trup ai plecat la Dumnezeu, Cuvioase Părinte Paisie, lăsându-i întristați pe fiii tăi sufletești. Pentru aceasta, roagă-te înaintea Preasfintei Treimi să ne acopere de tot răul pe pământ și să ne facă moștenitori ai cereștii împărății’’ (icos).
Fiind cinstit ca sfânt, încă din viață, ucenicii săi i-au săvârșit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum și în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în țările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia și Ucraina.
‘’O, Cuvioase Părinte Paisie, cunună a monahismului ortodox, stareț sfânt și părinte duhovnicesc, podoabă a Bisericii și moștenitor al împărăției cerești, primește aceste smerite rugăciuni de la noi, nevrednicii fiii tăi’’ (codac). ‘’Născut în familie preoțească, de mic ai iubit pe Hristos și ai dorit liniștea și neîncetata rugăciune’’ (icos).
În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie de la Neamț. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit pomenirea ca sfânt a Cuviosului Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și din alte țări.
Ieri, 15 noiembrie, a fost savarsita slujba arhiereasca in cinstea Sfantului Cuvios Paisie de la Neamt, la Parohia Serban Voda din capitala:
Rugaciune catre Sfantul Preacuvios Parintele nostru Paisie de la Neamt:
‘’Cuvioase Părinte Paisie, fiu al Ucrainei și părinte duhovnicesc al Moldovei, lauda monahismului ortodox, stareț sfânt al Mănăstirii Neamț, părinte și dascăl al neîncetatei rugăciuni și povățuitor blând și smerit al cuvioșilor călugări, cu evlavie îngenunchem înaintea sfintei tale icoane și cu credință cerem să te rogi înaintea Preasfintei Treimi pentru noi păcătoșii, fiii tăi.
Ascultă rugăciunile noastre și le du la Hristos Dumnezeu și la Preasfânta Fecioară Maria. Îndepărtează ispitele cele grele de la noi și, cu rugăciunile tale, ajută-ne să biruim patimile și gândurile noastre cele rele. Învață-ne, Sfinte Părinte Paisie, să ne rugăm cu lacrimi; învață-ne să ne iubim și să slăvim neîncetat pe Dumnezeu. Alungă dintre noi furtuna ispitelor trupești și sufletești, neascultarea, mândria și tot cugetul viclean. Întărește iarăși viața duhovnicească în mănăstirile noastre și, mai ales, smerenia, ascultarea și sfânta rugăciune.
Izbăvește-ne de împuținarea credinței și împietrirea inimii și roagă-te Domnului să ne dăruiască părinți duhovnicești buni și darul sfintelor lacrimi, ca, astfel, trăind în smerenie și viață curată, să dobândim cereasca împărăție pe care ne-a făgăduit-o Hristos. Roagă-te, Cuvioase Părinte Paisie, împreună cu toți sfinții, să întărească Hristos dreapta credință în lume și viața sfântă în mănăstirile, în satele și orașele de pretutindeni.
Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine laudă și mulțumire în vecii vecilor.
Amin! (…)’’
De Ioan Monahul
Sursa: https://www.facebook.com/groups/504585613023057/announcements
Poze:
https://ziarullumina.ro/galerie/sfantul-cuvios-paisie-de-la-neamt-sarbatorit-in-capitala-132447.html