Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare, incepatorul vietii de obste din Palestina, 11 ianuarie

Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil Dascalu

‘’ Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.’’ (Troparul Sfantului Cuv. Teodosie cel Mare, Glasul 8)

Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil Dascalu

‘’ În pelerinaj nostru la Locurile Sfinte, după ce am străbătut Pustiul Iudeii, am trăit bucuria închinării la mormântul Cuviosului Teodosie cel Mare (pomenit la 11 ianuarie), păşind în locaşul de închinare al sfântului. Deşi distrusă în urma invaziei persane, Lavra Sfântului Teodosie mai poartă încă duhul rugăciunii şi vieţuirii monastice din vremuri străvechi. Peste aceste lespezi, peste care astăzi cu sfială păşim şi noi, se simte prezenţa sfântului, al cărui gând de fiecare clipă era: „Povăţuieşte-mă, Doamne, în calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău“.

Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil Dascalu

Mănăstirea Sfântului Teodosie a fost ridicată pe locul peșterii unde, după tradiție, s-au oprit să înnopteze magii pe drumul lor de întoarcere de la Betleem (Matei 2, 12). Peştera reprezintă una dintre cele mai interesante părţi ale vechii mănăstiri a Sfântului Teodosie. Este o peşteră naturală, uşor ecarisată, situată şi azi ca şi odinioară chiar în inima mănăstirii. La trecerea la Domnul a Sfântului Teodosie cel Mare , pe11 ianuarie anul 529, peştera celor trei magi a fost locul unde a fost săpat mormântul Sfântului Teodosie. În aceeaşi peşteră mai odihnesc şi Sfânta Evloghia, mama Sfântului Teodosie; Sfânta Sophia, mama Sfântului Sava; Sfânta Theodoti, mama sfinţilor Cosma şi Damian; precum şi Sfânta Maria, soţia Sfântului Xenofont şi mama Sfinţilor Arcadie şi Ioan. (…)

Însă el încredinţa voii lui Dumnezeu lucrul ce avea să înceapă şi Lui se ruga ca să-i arate cu încredinţare, de îi va fi plăcută zidirea mînăstirii, şi cu semn de minune să-i arate locul pe care să se pună temeliile locaşului. Luînd o cădelniţă şi umplînd-o de cărbuni stinşi, a pus tămîie şi umbla prin pustie, rugîndu-se astfel: „Dumnezeule, Cel ce prin multe şi mari minuni ai încredinţat pe Israel şi pe plăcutul Tău Moise, prin felurite semne, ca să primească începătoria peste poporul Tău; după aceea toiagul l-ai prefăcut în şarpe, iar mîna ai umplut-o de lepră şi apoi ai însănătoşit-o; Cel ce ai schimbat apa în sînge şi sîngele iarăşi în apă cu înlesnire l-ai prefăcut; Cel ce ai dat lui Ghedeon prin lînă semnul biruinţei, Făcătorule al tuturor şi Atotţiitorule; Cel ce lui Iezechia, prin umbra cea întoarsă înapoi pe trepte, i-ai încredinţat adăugire de viaţă; Cel ce rugăciunile lui Ilie le-ai ascultat şi foc din cer ai trimis, pentru întoarcerea necredincioşilor şi ai ars lemnele, jertfele şi pietrele; Tu şi acum acelaşi Dumnezeu eşti, ascultă-mă pe mine, robul Tău, şi-mi arată locul unde va fi plăcut Stăpînirii Tale, ca să se ridice sfînta biserică şi să se facă locaş robilor Tăi şi ucenicilor mei. Vei arăta aceasta cu adevărat, în locul unde se vor aprinde aceşti cărbuni de la sine, în slava Ta, spre cunoştinţa multora şi spre încredinţarea adevărului”.

Acestea şi altele asemenea grăindu-le în rugăciune, înconjura locurile pe care le vedea, unele mai cuviincioase decît altele pentru mînăstire; şi a ocolit mult pămînt pustiu pînă la locul ce se numea Cutil şi pînă la malurile iezerului celui cu smoală, avînd acei cărbuni stinşi în cădelniţă. Cînd a văzut că nu se aprind, nici dorirea lui nu se împlinea, a gîndit să se întoarcă la peşteră. Deci, întorcîndu-se şi nefiind departe de peşteră – o! cine va lăuda după vrednicie puterea Ta, Nemuritorule Împărate! -, îndată a ieşit din cădelniţă fum binemirositor, căci cărbunii s-au aprins. Atunci a cunoscut sfîntul că acela este locul unde binevoieşte Dumnezeu să zidească locaşul, arătînd nu cu graiul, ci prin minune.

Îndată ucenicii sfîntului s-au apucat de lucru, punînd temelia; apoi au zidit biserica, chiliile, ograda şi locaş larg degrabă au făcut, cu ajutorul Celui Preaînalt; deci, lavra Cuviosului Teodosie s-a făcut vestită şi slăvită şi într-însa s-a început viaţă de obşte. A dat Domnul în lavra aceea toată îndestularea, încît cei ce locuiau într-însa se îmbogăţeau nu numai cu duhovniceşti bogăţii de lucruri bune, ci şi de cele trupeşti nu se simţea trebuinţă; şi era acolo odihna nu numai a monahilor, ci şi a mirenilor, străinilor, călătorilor, săracilor, scăpătaţilor, bolnavilor şi neputincioşilor.

Deoarece Cuviosul Teodosie era milostiv, iubitor de oameni şi îndurat, arătînd că este din inimă tuturor părinte, tuturor prieten iubit, tuturor rob şi slujitor osîrdnic, curăţind rănile bolnavilor, mîngîind pe cei leproşi, adăpîndu-i şi făcîndu-le toată slujirea. Apoi arăta mare dragoste spre cei ce veneau de pretutindeni, ospătîndu-i, odihnindu-i şi cu toate trebuinţele îndestulîndu-i; astfel, cuviosul era adăpostire de obşte a tuturor, de obşte primitor, de obşte casă, de obşte ospăţ, de obşte vistierie a neputincioşilor, flămînzilor, săracilor şi a străinilor; pentru că toţi se îndulceau de dragostea aceluia, de mila şi de îndurările sale şi nu era nimeni trecut cu vederea de dînsul. Aceasta au văzut-o cei ce slujeau la mese în mînăstire, căci uneori se întîmpla a se pune 100 de mese într-o zi, pentru toţi cei ce veneau, străini şi săraci; atît era de iubitor de străini Cuviosul părinte Teodosie. (…)

Mai înainte cu trei zile de sfîrşitul său, a chemat trei episcopi iubiţi ai săi şi, spunîndu-le ducerea sa către Dumnezeu, le-a dat sărutarea cea de pe urmă; iar ei plîngeau şi se tînguiau pentru despărţirea de el. După aceasta,  vieţuind peste 105 ani, a treia zi, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-a dat duhul. Iar mutarea lui a cinstit-o Dumnezeu cu minunea aceasta: un om, anume Ştefan, de neam din Alexandria, era îndrăcit de multă vreme; acela, după mutarea cuviosului, atingîndu-se de patul lui, s-a izbăvit de chinuitorul său şi s-a făcut sănătos. Auzindu-se pretutindeni despre sfîrşitul Sfîntului Teodosie, s-a adunat din toate părţile mulţime de popor, precum şi monahi din mînăstiri. Apoi a venit şi Preasfinţitul Petru, întîiul stătător al Ierusalimului, cu episcopii săi, şi au îngropat cu cinste sfîntul trup al Cuviosului, în peştera în care vieţuise de la început, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine închinăciune, împreună cu Tatăl şi Sfîntul Duh, în veci.

Amin! ‘’

De Ioan Monahul, Incepatorul vietii de obste din Palestina | ioanelixir (wordpress.com)

Si nu in ultimul rand, ii dorim IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului si tuturor celor care poarta numele Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, la multi si binecuvantati ani!

Amin!

Biserica Sf. Arh. Mihail si Gavriil, Dascalu

Send this to a friend