In anul 1970, in Manastirea Dionisiu din Sfantul Munte al Athosului, a fost descoperit un manuscris vechi, de catre monahul Lazar. Acesta cuprindea: ‘’Viata, nevointele si invatatura Sfantului Ierarh Nifon al Constantianei’’. Sfantul Ierarh Nifon al Constantianei a trait in secolul al IV-lea, in vremea Sfantului Imparat Constantin cel Mare si a unora din cei mai mari ierarhi ai Bisericii (Sfantul Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei, care a si luat parte la inscaunarea si apoi la ingroparea sa si altii).

Prima carte a fost publicata in anul 1972 de Manastirea Paraclitu din apropierea Atenei, urmand inca trei editii pana in 1980. Dupa editia din 1980, a patra, a fost publicata si versiunea in limba romana, cu dorinta curata de a ajunge la cunostinta evlaviosilor romani, spre folosul lor sufletesc.

In ajunul cinstirii Sfantului Ierarh Nifon al Constantianei, scriem in cele ce urmeaza, cateva din preafurmoasele marturii, descoperiri si rugaciuni ale sfantului:

• Despre Inima infranta si smerita: ‘’Dupa cateva zile, Nifon a avut o vedenie. Se facea un drum larg care ducea spre rasarit si pe care-l pazeau o multime de barbati negri, inarmati cu sulite si nu lasau pe nimeni sa treaca. La inceputul drumului se inghesuiau o multime de oameni, dar nu inaintau pentru ca se temeau de acei negri. Intre oameni se afla si Nifon si se intreba cum ar putea trece pe drum fara primejdie. Cum stateau ei nedumeriti nestiind ce sa faca, a aparut un barbat imbracat in alb si s-a oprit langa ei:
  • Ce-i cu frica aceasta ce va stapaneste pe toti? a intrebat el.
  • Ne temem de negrii aceia, au raspuns ei.
  • Si tu de ce nu mergi? s-a adresat lui Nifon.
  • De aceeasi frica, a raspuns el.
  • Nu te-ai rugat niciodata ca sa ti se dea smerenie?
  • Ba da, necontenit cer acest lucru de la Dumnezeu.
  • Ei atunci iata ca ti-a trimis-o! Vezi minunea?

Si vedea ca si cum ingerul i-a deschis pieptul si i-ar fi scos inima inaintea tuturor. A aruncat-o la pamant si i-a pus alta in loc.

• • Mergi acum pe drum, i-a poruncit ingerul. Negrii vor fi neputinciosi la trecerea ta si nu se va atinge de tine nici unul.

Atunci multimea a rugat pe inger:

• • Fa si cu noi, rugamu-te, cum ai facut cu el, ca sa putem merge fara impiedicare pe acest drum.
  • Cereti si voi acest lucru (smerenia) de la Domnul, cu rugaciune si cu post, si fiti siguri ca veti primi. Daca nu o cereti, nu o veti lua. Si daca nu o luati, nu puteti trece pe acest drum. Si sa stiti ca acesta este singurul drum care duce la viata. Vedeti, acesta care a luat inima infranta si smerita, de multi ani cere de la Dumnezeu si abia acum a dobandit-o. Uitati-va la el cum merge!

Si intorcandu-si privirile, l-au vazut strabatand drumul fara nici o impiedicare. A ajuns la prima straja unde erau doi negri, care, cum l-au vazut, si-au scos sabiile impotriva lui. Dar mainile lor dintr-o data au intepenit si el a trecut netulburat. A ajuns la a doua straja, pe care a trecut-o in acelasi chip. Tot asa si cu a treia si cu a patra si cu toate celelalte.

Dupa putin timp a ajuns la un loc unde era adunata o multime mare de negri. Cum l-au vazut, toti s-au repezit asupra lui sa-l loveasca, dar au ramas inlemniti si neputinciosi. Erau asa de multi, incat fericitul Nifon, negasind nici un loc de trecere, a inceput pe unii sa-i impinga si peste altii sa calce, ca sa-si deschida drum. ‘’Cine a adunat atatia blestemati, ca sa ne inchida calea si sa nu mergem la viata?’’ a strigat el. Si pe cand il priveau toti cu urmire, el a strabatu drumul pana la capat.

Cand a disparut vedenia si Nifon si-a revenit in sine, era nedumerit ce sa insemneze toate acestea. Dar Duhul Sfant i-a luminat mintea si l-a ajutat sa inteleaga: ‘’Vrei sa intelegi ceea ce ai vazut? Ia aminte: calea pe care ai strabatut-o este calea cea stramta si ingusta. Negrii, sunt viclenii draci care stau impotriva tuturor celor ce vor sa treaca. Apoi trebuie sa mai stii, ca nimeni nu poate sa strabata aceasta cale, daca nu a cerut si nu a primit inima infranta si smerita. Tu ai cerut-o si ai primit-o. De acum nu te vei mai teme de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua si de lucrul care vine din intuneric, pentru ca Cel Preainalt este scaparea ta. Ia aminte, insa, ca mare ispita va veni asupra ta; dar nu te va birui pentru ca Eu sunt cu tine’’. Acestea i-a zis Duhul lui Dumnezeu si l-a lasat. Apoi cuviosul a simtit o tainica si negraita mireasma care l-a invaluit.

Inima omeneasca, a zis el intru sine, nu-si poate inchipui cu ce se aseamana dulceata miresmei Sfantului Duh. Intrece orice bucurie si fericire. Niciodata n-as vrea sa mai gust din placerile si dulcetile lumii. (…)

Necontenit se ruga lui Dumnezeu, zicand: Doamne, Tu, Care ai aratat pe Prea Curata Maica Ta mai cinstita decat puterile ceresti, cu rugaciunile ei iarta-mi pacatele mele si izgoneste de la mine toata necuratia, faradelegea, osandirea, razbunarea, mania, nedreptatee, nepasarea, slava desarta, mandria, iubirea de argint, nemilostivirea, betia, reaua impatimirea si mai ales inselatoarea si amara slava a oamenilor. Da, Doamne, fa ca oamenii sa ma socoteasca ca pe un nimic, sa ma urasca, sa nu fie om pe pamant care sa ma laude sau sa ma cinsteasca, Iubitorule de oameni. Nimeni, Doamne, sa nu spuna ca Nifon este sfant, ca sa nu fiu osandit din pricina lui. Izbaveste-ma de slava oamenilor, Dumnezeul cerului si al pamantului; izbaveste-ma de desertaciunea cinstirii ce vine de la oameni’’. (…)

(…) ingerii lui Dumnezeu spun ca Nifon este iubit de cel Preainalt pentru ca, cu adanca lui smerenie, face pulbere pe diavoli.’’

• Despre ingerii din biserica: ‘’ Trebuie sa stii, fiule, ca deasupra oamenilor in biserica se afla multime de ingeri, care canta impreuna in chip nevazut. Cand vreun credincios incepe sa glumeasca sau sa vorbeasca cu altii despre cele trupesti, ingerii care il vad, lasa cantarea si se intristeaza amar pentru starea lui, zicand: ‘’O, in ce grea ticalosie a cazut sufletul acestui om! Cu cata nesimtire sta el in biserica fara frica de Dumnezeu si fara de rusine. Dumnezeu i-a facut urechile ca sa le umple de rugaciune smerita si evlavioasa, iar el le umple de ras si de barfeala!’’

• Despre ganduri: ‘’A mai văzut altădată un oarecare, om duhovnicesc mergând înaintea sa, căruia urmându-i un arap, îi da gânduri necurate și hulitoare. Iar bărbatul acela, pricepând lucrarea cea diavolească, adeseori se întorcea și scuipa asupra diavolului. Iar fericitul a zis către duhul cel viclean: „Încetează, diavole, de a mai supăra pe robii lui Dumnezeu, că ce folos ai de va merge sufletul acesta în pierzare?” Răspuns-a diavolul: „Nu am nici un folos de aici, ci avem poruncă de la împăratul nostru și de la domnii cei ce stăpânesc peste noi, ca să ne luptăm cu oamenii. Căci de ne află domnii noștri, neluptându-ne cu creștinii, apoi tare ne bat”.

Iarăși a văzut fericitul pe un oarecare monah, mergând și șoptind rugăciune, iar din gura lui ieșea văpaie de foc, care ajungea până la cer. Atunci mergea și îngerul lui cu dânsul, având în mâini o suliță de foc, cu care izgonea diavolii de la monah.

‘’(…) Uneori Nifon urmarea pe diavoli cum mergeau sa ispiteasca pe oameni, soptindu-le la ureche diferite rautati. Dar ei, avandu-si mintea imprastiata la grijile vietii, nu pricepeau diavoleasca inselare, ci primeau gandurile rele si se indeletniceau cu ele, ca si cum ar fi fost ale lor. Si asa unii izbucneau in manie, altii in clevetire, altii in certuri, batai si pomeniri de rau. Robul lui Dumnezeu, care vedea toate acestea, a zis cu mahnire: ‘’O, cat sunt de rai! Au pus stapanire pe oameni si le comanda, iar ei, fara sa-si dea seama, indata indeplinesc toate poruncile lor. De aceea trebuie sa cercetam bine gandurile si numai asa sa trecem la fapta.’’

• Despre hula: ‘’Apoi cuviosul avea și dar în buzele sale, că învăța cele de folos și mângâia pe cei mâhniți. Un frate a venit la sfântul, mâhnindu-se și zicând: „Ce voi face, părinte, că mă supără foarte mult duhul hulei, încât chiar când mănânc, beau sau când stau la rugăciune, îmi pune în inimă uneori eresuri, alteori hule grele asupra Domnului meu Iisus Hristos și asupra Preacuratei Lui Maici, cum și asupra sfintelor icoane și mă tem că nu cumva să se pogoare foc din cer și să mă ardă de viu”. Sfântul a răspuns: „Primește, frate, curaj, căci marea când înspumează, multe valuri înalță și bate în piatră, dar valurile se întorc iarăși în mare. Asemenea și gândurile cele rele, care năvălesc de la diavol, se apropie de cugetul omenesc. Deci, dacă ascultă cineva sfatul cel rău și urmează lui, acela piere; iar dacă cineva nu se învoiește cu gândurile hulei, ci mai vârtos se împotrivește lor, acela izgonește pe diavol. Apoi răutatea se întoarce pe capul diavolului, iar omul acela primește cunună. Și tu, fiule, rabdă împotrivindu-te diavolului cu rugăciunile și cu postul și degrabă va fugi de la tine. Păzește-te de clevetire și de mânie, că acestea mai vârtos nasc hulele”. Întărind astfel pe acel frate, l-a eliberat cu pace.
• Despre rugaciunea pentru dusmani: ‘’ Într-o cetate era un om cucernic și temător de Dumnezeu, care făcea multe faceri de bine celor de aproape și îi iubea pe toți, ca pe niște îngeri ai lui Dumnezeu. Aceia însă, din lucrarea vicleanului, urau foarte mult pe făcătorul lor de bine și unii îl socoteau că pe un om cu obicei rău, iar alții ziceau că este eretic și-l vorbeau de rău fără nici o sfială.

El auzind acestea, se bucură și, mulțumind lui Dumnezeu, zicea pentru ei această rugăciune: „Doamne miluieste pe cei ce ma urasc, ma zavistuiesc si ma clevesc! Niciunuia dintre acesti frati sa nu i se intample vreun rau pentru mine pacatosul, nici acum, nici in viitor, nici in clipa mortii, nici in ziua judecatii. Ci, ma rog, Doamne, sfarma si destrama uneltirile diavolului, pentur ca stii, Iubitorule de oameni, ca acesta este cel ce-I ridica impotriva mea. Rogu-te, Dumnezeul meu, ca, precum nu m-ai pedepsit pe mine ticalosul, ori de cate ori am gresit si am alergat cerand iertare la milostivirea Ta, tot asa, si pe acesti sfinti, robi ai Tai, care ma vorbesc de rau, sa nu-i pedepsesti, ci sfinteste-i cu Duhul Tau cel Sfant!’’. Și într-acest chip făcând el, a scăpat de patima vorbirii de rău, iar cei ce-l vorbeau de rău, văzând dragostea lui către dânșii și-au venit în simțire și s-au îndreptat.

• Despre milostivirea Domnului si rugaciune: ‘’ Apoi zicea și aceasta: „Acei ce voiesc să afle milă de la Dumnezeu se cuvine să se roage des și să nu lase mintea lor să se risipească la alte lucruri, ci s-o adune și s-o aibă în rugăciunea lor. Să alerge la sfințitele slujbe ale Bisericii și să asculte dumnezeieștile cuvinte cu mare luare-aminte și cucernicie. Să nu vorbească cu alții și să râdă, nici să citească sau să cânte cu slavă deșartă, răcnind fără rânduiala, căci cu unele ca acestea, în loc să milostivească pe Dumnezeu, Îl mânie foarte mult”.

• Despre viata traita in pace: ‘’ Un frate a întrebat pe sfânt: „Pentru ce, cei vechi și-au petrecut viața lor în pace, iar noi trăim acum în multe tulburări și necazuri”. Sfântul a zis: „Aceia aveau multă dragoste către Dumnezeu și către aproapele și păzeau dreptatea și adevărul; și când voiau să aducă vreun dar lui Dumnezeu sau să dea milostenie săracilor, ei dădeau toate cele bune, curate și neîntinate de tot vicleșugul și nedreptatea. Pentru aceasta petreceau în pace și Dumnezeu îi asculta în toate, pentru care-L rugau. Noi însă facem cele potrivnice și ne iubim pe noi înșine mai mult decât pe Dumnezeu și decât pe aproapele. Nu păzim nici dreptatea, nici adevărul, ci petrecem în nedreptate și vicleșug. Pe toate cele bune le voim pentru noi, socotind pântecele ca pe un dumnezeu și îi slujim lui. Iar câte sunt proaste și netrebnice, pe acelea le aducem lui Dumnezeu și le dăm săracilor. Pentru aceasta nu ne ascultă Dumnezeu de ceea ce-L rugăm și pătimim multe necazuri și ispite”.

• Despre viata imbunatatita/induhovnicita: ‘’Un tânăr îmbunătățit s-a dus la sfânt și l-a rugat să-i vorbească cuvinte mântuitoare de suflet. Sfântul i-a zis: „Dacă dorești, fiule, să mântuiești sufletul tău în mijlocul oamenilor ți se cuvine să păzești acestea: să nu vrăjmășești, nici să urăști cândva pe cineva, să nu osândești, să nu vorbești de rău, să nu socotești niciodată că petreci viață îmbunătățită și să nu cugeți înalt. Să nu zici sau să gândești că cutare petrece bine și cutare rău, ci să ai pe toți, cu una și aceeași socoteală și cu inimă curată, ca pe niște mădulare ale lui Hristos. Să nu voiești a asculta pe cei ce vorbesc de rău, să fii zăbavnic a vorbi și grabnic la rugăciune, să nu te răzbuni, nici să urăști pe acela care te-a păgubit de ceva sau te osândește, ci să-l ierți și să-l miluiești, ca pe un făcător de bine al tău. Să-ți socotești totdeauna păcatele tale, să te osândești, să te ocărăști, să te vrăjmășești pe tine. Să fii smerit și curat cu sufletul și cu trupul de toată întinarea, să fii blând, domol, pașnic, împodobit cu toată dreptatea și adevărul, să te socotești pe tine mai rău decât toți oamenii, precum și ești cu adevărat înaintea lui Dumnezeu. Că toată dreptatea noastră este ca o cârpă lepădată și nici stelele nu sunt curate înaintea Lui. Să nu te nălucești că ai ajuns la măsuri înalte, ci să zici totdeauna în sinea ta: Știi, ticăloase suflete, căci cu păcatele am întrecut și pe diavol și nici un lucru bun n-am făcut niciodată. Vai nouă! ce avem să pătimim! Într-acest chip cu jale să grăiești și să te umilești totdeauna. Rugăciunea ta să fie că a vameșului, cu mare smerenie și zdrobire de inimă și mintea ta să fie la cuvintele acelea, cu care se roagă gura ta. Apoi să zici totdeauna și așa: De cele ascunse ale mele, Doamne, curățește-mă și de cele străine iartă pe robul Tău. Și toată grija și sârguința ta să fie pentru mântuirea sufletului tău, iar pentru cele trebuincioase trupului se îngrijește Dumnezeu, după cum făgăduiește Însuși în Sfânta Evanghelie. Și dacă dorești să te duci în împărăția cerurilor, îți trebuie să fii slobod de toate lucrurile cele materiale. Căci acel ce este împresurat cu multă materie, degrabă se va cufunda în adânc”. Acestea zicând către acel tânăr bun, l-a eliberat în pace. ‘’

• Despre Darurile Domnului: ‘’ Ascultați încă și aceasta pe care o povestea sfântul și vă minunați: „După ce mi-am venit în simțirea păcatelor mele zicea elși am început să fac lucrurile pocăinței, nu erau încă trecuți trei ani și într-o seară mi-a venit un gând, că am atâta vreme de când mă rog lui Dumnezeu și până acum nici un dar nu mi-a dat, căci am întinat Sfântul Botez cu păcatele mele și pentru aceasta nu mă ascultă Dumnezeu. Acestea socotindu-le eu în întristarea mea, am adormit și am văzut în vis că eram într-o biserică preafrumoasă, în care Domnul nostru Iisus Hristos ședea pe scaunul slavei Sale. Și dacă L-am văzut, mi-am înălțat mâinile spre El și mă rugam zicând: Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea și să nu treci cu vederea cererea mea și celelalte din psalm. Domnul, plecându-și capul, asculta rugăciunea mea, iar eu îl rugăm să izgonească de la mine duhul cel rău al temerii. Atunci Domnul mi-a zis: „Am auzit rugăciunea ta și să fie după cererea ta”. După puțin mi-a zis iarăși: „Nifone, Nifone, în seara aceasta M-ai întristat cu ceea ce ai zis în gândul tău, că adică Mă rogi de atâta vreme și nici un dar nu ți-am dat. Nu ești tu care mă rogi în toate zilele să nu te slăvesc pe pământ? Deci apoi ce dar să-ți dau, ca să nu te slăvești de oameni? Darul limbilor, ori darul proorociei, ori darul tămăduirilor și celelalte? Dar tu nu le voiești, nici nu le ceri, ca să nu te slăvească oamenii pentru dânsele. Dar ce este acela pe care îl ai? Spune-Mi, nu este dar? Aerul care îl răsufli, nu este dar? Cerul, pământul, marea și toate cele dintr-însele nu vi le-am dat în dar? Ce Mi-ați dat voi oamenii pentru ele? Nimic. Și lucrul cel mai rău este că în loc de răsplătire voi M-ați scuipat, M-ați pălmuit, M-ați bătut cu bice și pe cruce M-ați pironit, cu oțet și cu fiere M-ați adăpat și câte rele nu Mi-ați făcut, pe care voi înșivă le știți. Dar Trupul și Sângele Meu pe Care vi le-am dat vouă, nu sunt un dar? Toate bunătățile pământului ce sunt? Păsările cerului, peștii mărilor ce sunt, nu sunt daruri? Și că am murit și M-am îngropat pentru dragostea voastră, v-am slobozit din iad și v-am așezat întru împărăția Mea, acestea nu sunt daruri? Și cine altul v-a făcut unele ca acestea și atâtea bunătăți? Cum zici că nu ți-am dat nici un dar? Caută și acum de vezi duhul temerii, cum este legat”. Deci căutând eu, am văzut în dreptul meu un taur legat de un par, atât de strâns încât nu putea nici să se miște, ci numai își plimbă ochii și căuta într-o parte și într-alta, cum să mă rupă. De atunci mai mult cu dumnezeiescul ajutor m-am liberat de patima temerii, care de tânăr mă stăpânea foarte mult și când voiam să mă duc la biserică noaptea, ori altceva lucru bun să fac, îmi era mare frică. Și în somn îmi arăta nenumărate rele și cu covârșire mă înfricoșa. Iar din vremea aceea, m-am eliberat de patima temerii și am preamărit pe Dumnezeu”.

• Despre vamile ceresti: ‘’ Odată, stând în biserica Sfintei Anastasia, rugându-se și ridicându-și ochii la cer, a văzut cerurile deschise și mulțime de îngeri, dintre care unii se pogorau pe pământ, iar alții se suiau în sus, înălțând sufletele omenești întru cele cerești. Și privind el, iată, doi îngeri mergeau la înălțime, ducând un suflet. Și după ce s-au apropiat de vama desfrânării, au ieșit vameșii diavoli, cu mânie zicând: „Al nostru este sufletul acesta și cum ați îndrăznit voi să-l duceți pe alături?” Îngerii au răspuns: „Ce semn aveți asupra lui, dacă ziceți că este al vostru?” Zis-au diavolii: „Până la moarte a păcătuit nu numai după fire, ci și peste fire. Pe lângă această, osândea pe aproapele său și ce este mai amar decât aceasta, că a murit fără pocăință. Voi ce ziceți de aceasta?” Îngerii au răspuns: „Cu adevărat, nu vă vom crede nici pe voi, nici pe tatăl vostru diavolul, până când vom întreba pe îngerul lui păzitor”. Și întrebând pe înger, acesta a zis: „Cu adevărat a păcătuit mult sufletul acesta, dar, din ceasul îmbolnăvirii sale, a început a plânge și a mărturisi păcatele sale lui Dumnezeu și dacă l-a iertat, Dumnezeu știe, El are stăpânire și a Lui este slava dreptei judecăți”. Atunci îngerii, batjocorind pe diavoli, au intrat cu sufletul prin porțile cerești.

După aceasta fericitul a văzut iarăși un suflet dus de îngeri, iar diavolii alergând către aceștia strigau: „Ce duceți fără înștiințare sufletul acestui iubitor de argint, desfrânat, ocărâtor și făcător de războaie?” Răspuns-au îngerii: „Cu dinadinsul știind că deși a făcut acestea, a plâns și a suspinat, mărturisindu-și păcatele și dând milostenie și pentru aceea l-a iertat pe el Domnul”. Iar diavolii au zis: „Dacă și acest suflet este vrednic de mila lui Dumnezeu, apoi luați păcătoșii din toată lumea și noi pentru ce să ne mai ostenim?” Răspuns-au către dânșii îngerii: „Toți păcătoșii care-și mărturisesc păcatele cu smerenie și cu lacrimi, după mila lui Dumnezeu vor primi iertare, iar care mor fără pocăință pe aceia îi va judeca Dumnezeu”. Și așa rușinând duhurile cele viclene, a trecut. Apoi, sfântul iarăși a văzut sufletul unui bărbat iubitor de Dumnezeu înălțându-se curat și milostiv. Pe acesta văzându-l diavolii, scrâșneau din dinți de departe. Îngerii lui Dumnezeu ieșind din porțile cerești, întimpinau și sărutau pe acel sfânt, zicând: „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, că nu l-ai dat în mâinile vrăjmașului, ci l-ai izbăvit pe dânsul din iadul cel mai de jos”.

Și nu după mult timp încă, a mai văzut Sfântul Nifon un suflet târât de diavoli la iad. Sufletul acela era al unui rob pe care îl chinuise stăpânul său cu foame și cu bătăi, iar el nerăbdînd chinurile acelea, îndemnat fiind de diavoli, a luat o funie și s-a spânzurat; îngerul păzitor al sufletului aceluia mergea pe departe plângând, dar diavolii se bucurau. Apoi, i s-a poruncit de la Dumnezeu îngerului celui ce plângea, ca să meargă în cetatea Romei și acolo să păzească un prunc de curînd născut și botezat în acea vreme. Și iarăși a mai văzut cuviosul un suflet dus de înger prin văzduh, pe care îl întimpinau cetele diavolești și, neajungând încă la a patra vamă, a fost luat din mâinile sfinților îngeri și aruncat cu batjocură în adânc. Acel suflet era al unui cleric de la biserica Sfântului Elefterie, care mânia în ficare zi pe Dumnezeu cu desfrânarea și făcând sfadă; apoi a murit deodată fără pocăință și așa s-a făcut bucurie diavolilor.

• Despre Sfanta Taina a Impartasaniei: ‘’ Fericitul Nifon a venit odată cu ucenicul său la rugăciune, în biserică, lingă palatul ce se numea Aponia și unde arhiereul începea dumnezeiasca slujbă. Deodată i s-au deschis ochii minții și a văzut pogorându-se foc din cer ce acoperea altarul și pe arhiereu; iar în vremea cântării „Sfinte Dumnezeule” s-au arătat patru îngeri care cântau împreună cu cei din biserică. Când se citea din Epistolele apostolești, au văzut pe Sfântul Apostol Pavel, privind din dosul celui ce citea. Apoi citindu-se Evanghelia, cuvintele ei, ca niște făclii se suiau la cer. Sosind vremea Heruvicului și a ieșirii cu Sfintele Daruri, s-a desfăcut acoperământul bisericii și s-a arătat cerul, simțindu-se o bună mireasmă. Apoi se pogorau îngerii, cântând: „Slavă lui Hristos Dumnezeu”. Îngerii aduceau un Prunc foarte frumos, pe Care, punându-L pe discos au înconjurat prestolul, iar pe arhiereul care slujea la cinstitele daruri, îl acopereau cu aripile lor doi serafimi și doi heruvimi, zburând peste capul lui. Sosind vremea sfințirii darurilor și a săvârșirii înfricoșatei Taine, s-a apropiat unul din îngeri care era mai luminat, și, luând un cuțit, a înjunghiat Pruncul. Sângele l-a turnat în Sfântul Potir și pe Prunc punându-l pe Sfântul Disc, el iarăși a stat întru a sa rânduiala, cu bună cucernicie. Apoi s-a început împărtășirea cu dumnezeieștile Taine și a văzut sfântul că unora din cei ce se împărtășeau, le erau fețele luminate ca soarele, iar ale altora negre și întunecate, ca de arap. Iar îngerii, care stăteau înainte, luau seama care și cum se apropie. Deci, pe cei ce se împărtășeau cu vrednicie, îi încununau, iar de către cei nevrednici, se întorceau și se mâhneau. Săvârșindu-se sfânta slujbă, au văzut cum Pruncul iarăși s-a aflat întreg în mâinile îngerilor, care s-au înălțat la cer. Aceasta a spus-o ucenicului său mai pe urmă chiar cuviosul, care a și lăsat-o în scris pentru folosul multora.’’

• Despre trecerea Sf. Ierarh Nifon al Constantianei la Domnul: ‘’Păscând Sfântul Nifon Biserica lui Hristos câtăva vreme, s-a apropiat de sfârșitul său, pe care l-a știut cu trei zile mai înainte. Și a venit la dânsul și marele Atanasie care fusese arhidiacon, iar după mutarea lui Alexandru, primise scaunul Bisericii Alexandriei, că aceluia mai înainte de vreme i s-a vestit de la Dumnezeu despre apropierea sfârșitului lui Nifon. Deci, a venit cu tot clerul său ca să dea plăcutului lui Dumnezeu sărutarea cea mai de pe urmă. Nifon văzând pe Atanasie a zis: „Pentru ce te-ai ostenit, fericite părinte, a veni la mine, omul cel mai păcătos?” Răspuns-a Atanasie: „M-am înștiințat că mâine ai să mergi către Ierusalimul cel de sus și am venit ca să vorbesc cu tine. Și, te rog, când vei sta înaintea scaunului lui Dumnezeu, să mă pomenești și pe mine acolo, ca și eu să aflu de la Domnul milă”. Răspuns-a sfântul: „Dar și tu, părinte, când vei înălța înfricoșată jertfă, să-ți aduci aminte și de a mea nevrednicie”.

În acea noapte Sfântul Nifon a făcut rugăciune îndestulată pentru sine și pentru turma să și i s-a arătat îngerul Domnului, mângâindu-l și întrebându-l pe dânsul despre odihna care i s-a pregătit lui. Iar în vremea cântării Utreniei, a început focul durerii trupești să-l ardă foarte mult. Pentru aceea a zis ucenicului său: „Fiule, să-mi așterni o rogojină pe pământ”. Iar acela făcând așa, fericitul s-a culcat pe ea, fiind foarte bolnav. După ce s-a făcut ziuă, a venit la dânsul marele Atanasie și, așezându-se lângă dânsul, a zis: „Părinte, are omul oarecare folos din boală sau nu? „Sfântul a răspuns: „Precum se curăță aurul de rugină, arzându-se în foc, așa și omul bolnav se curățește de păcatele sale”.

Tăcând puțin, apoi a plâns. După aceasta a zâmbit, s-a luminat fața sa și a zis: „Bine ați venit, luminatorii lumii, purtatorilor de Dumnezeu Apostoli”. După puțin iarăși a zis: „Bucurați-vă, sfinților mucenici ai Domnului, care ati binevoit a veni la un batran pacatos”. Și s-a luminat fața lui mai mult. După puțin timp a zis: „Mulțumită vouă, fericiților prooroci”. Atunci s-au deschis ochii Sfântului Atanasie și a văzut că sfântul era sărutat de toate cetele sfinților unul câte unul. Apoi Nifon a zis, zâmbind: „Bucurați-vă, preacuvioșilor sfințiți și toți sfinții”. Și a tăcut. După puțin a strigat: „Bucură-te cea plina de dar! Lumina si sprijinitoarea mea! Bucura-te Nascatoare de Dumnezeu! De-a pururi pomenesc binecuvantarile tale!. După această a tăcut și s-a luminat fața lui ca soarele, încât s-au înspăimântat toți cei ce erau de față. Atunci s-a simțit și un miros de bună si negraira mireasmă. Si deodata fata lui a stralucit foarte tare, ca un fulger infricosat. De frica, toti au iesit afara. Ii cuprinsese spaima de acea dumnezeiasca stralucire. Impreuna cu mireasma, s-a auzit un glas preafrumossi plin de duh: ‘’Vino la Mine, suflete care ai purtat smerenia Mea! Eu sunt Hristosul tau, Care cu atata dar il chemai: ‘’O, Hristosul meu, O, Hristosul meu!’’ Vino deci la Mine!’’ La auzirea stapanescului glas, toti s-au cutremurat de frica. Iar cuviosul si-a intins mainile rostind aceste mari cuvinte: ‘’In mainile Tale, Stapane, imi dau Duhul meu! Tu esti Hristosul meu, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu’’. Si indata si-a dat duhul.

Sfantul Ierarh Nifon al Constantianei s-a dus la Domnul in data de 23 noiembrie.

Doamne, te rugam, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, in vecii vecilor.

Amin!

Surse:

Viața Sfântului Nifon, Episcop de Constantiana | Doxologia

‘’Viata si invataturile Sfantului Ierarh Nifon al Constantianei’’, traducere de Protosinghel Petroniu Tanase, carte tiparita cu binecuvantarea I.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Editura Manastirea Sihastria, 2013